Mi-aștept iubita-n miez de noapte
Și-s trist, că-i prea târziu deja...
E drept că-mi vine de departe.
Să vină! Îndat’o voi ierta.

Apare peste culmi, senină,
Pe-un cal de raze aurii.
Îmi dă salutu-i de lumină
Sub umbră de nori fumurii.

N-a fost nevoie nici de scuze,
De vorbe, pentru-a o ierta.
Surâsu-i permanent pe buze,
Mi-alină dorul, dragostea.

Ea, Luna-i chipul celei scumpe,
Ce dragostea mi-a oferit,
Cunună împletind pe frunte
Din flori de tei, în asfințit.

Cum pare felicită luna
Pe cer senin cu stele mii,
Real, să-mi fii întotdeauna,
Oglindă lunii argintii.