în parc toți oamenii erau orbi
în ziua aceea
și am plecat mai departe
îmi auzeam picioarele fugind
după mine
încercam să îmi amintesc
dacă eram desculț
când am plecat de acasă

din când in când
treceam pe lângă copii
bâjbâind cu mâinile întinse
mereu spre înainte(!)
în urmă trupul meu
neobosit mă căuta

pe drum fiecare gând
l-am plâns în parte
când am ajuns la marginea gropii
le-am dat nume și fețe
ca și unor oameni
ce cândva
au zâmbit