Pedepsește-mă soartă cum crezi de cuviință
două vorbe permite-mi să-ți spun
eu mă retrag din largul drum
pentru alții.
De mine nu e loc acum…
E crudul întuneric ce se-agață
de nopțile calde și veșnic primitoare;
dă-mi acele clipe de altădată,
acordă-mi încă două
nevinovate vorbe.
Stelele se-agață și ele de negrul de-afară
doar vorbele mele se-nvârtesc în cercuri
si nu vor s-ajungă
acolo…la tine.
Pedepsește-mă soartă dar lasă-mă s-adaug
acele două vorbe tremurate de șoaptă
în agonia nopții
de crengi spânzurate
și-nconjurate
cu dulci și suave suspine.
Două vorbe atât doar îți cer
să asculți
chiar dacă vântul șuieră sau plouă.
Două vorbe nimic mai mult
Și singură eu mă retrag.
Acele două vorbe pure
sunt acoperite de răutate
de la soarta mea crudă date:
RÃNEȘTI ÎNTRUNA.