Plimb noptile pe sârmă,
nu pot privi în jos
ca un adânc ochii tăi.

Am întins brațele
din tine crescute
aripi
cum aș păstra zeul în balanță, iubito.

Îmi pare un cer mai înalt
decât sărutul tău,
am început să toc îngerii,
să îi vărs,
cum aș face o ciorbă în oala mare a lumii,
ning peste tine
tâmple abia amintite.

Și pasul atent
în sarcina lui Atlas.
Nu pot privi în jos
rătăcirile.