Niciodată nu te poți lovi de masca ta.
toți oamenii și- ar uita numele înainte de culcare,
apoi, iarăși ai rămâne pe scările de la intrarea în universitate,
până ce toate autobuzele ar trece spre uitare.



lumea coboară din taxiuri până când
cerul se lungește brusc, în rana pe care viața a făcut- o
între vise.



pământul a început să ne cunoască din ce în ce mai bine,
ca o umbră care își mișcă degetele peste carnea noastră,
care ne lasă tot mai repede prin tăcere.



până când nimic nu se mai șterge între oase.