e atâta iubire încât stângăciile
își uită mâinile peste rodiile date în pârg
nu nu te roagă nimeni să muști din mărul Evei
e doar o părere
imaginația ca un delir
te desparte în fiecare noapte de cîte o lume
te aruncă în apele unei morți înainte de vreme
pletele împletesc coame albe deasupra valurilor
albastrul cerului pete de mormânt fără nume
frigurile pământului se adună doar într-o inimă
cine ar fi atât de smintit să-și aplece capul
peste versurile ce se prăbușesc în gol
amestecare de cuvinte
de mâini și de coapse întru înfrățire
cînd soarele va alunga negurile nopții
barca fără vâslaș va fi demult în larg