Numai mie să-mi fie destin
Să nu pot să mă înalț peste chin ?
Ce-i blestem ca la gând de festin
Să nu pot să mă bucur, să închin !

Oh, ce sincer gândesc să fiu bun.
În abstractul memoriei drum
Mă dezvălui, nu mint nicidecum;
Caut bine să fac și să spun.

Rugăciunea o zic din rărunchi
Spre copii, la părinți sau spre unchi,
Din convingere pură de trunchi
Ce mă trag eu; purtătorul de junghi.

Îmi iubesc cei prieteni ce-mi sunt
Și copiii exilați pe pământ.
Tac sfios la dușman înjurând,
Nu urăsc nici satanic de gând.

Sunt plecat spre iubire nespus
Dar timid mă feresc de intrus.
Carapace de om nepătruns
Stau în mine, pândesc în ascuns.

Paradoxul divin mă înspăimântă !
Gând de omor port eu celei ce cântă ?
Când mă închin, machiavelic de gând
Mă tortură în ateu, înjurând.

La cuvinte ce aleg ca să spun
Stă ascunsul nespus de nebun
Ce-mi transformă bun gândul străbun
În rușini de dorit să răzbun.

Nu-s aiurea; controlu-i perfect
Dar nu știu ce-i destin, ce-i defect ?
Cine îmi tulbură gând în infect ?
Cum se poate ? Mă port în ”deject” !?

În dorință răzbat, reușesc,
Dar n- am timp să opresc, să spășesc.
Meditație aș face, o doresc
Și de-s Diavol ? O, doamne plătesc.



Poate sunt doar o clonă pierdut
De planetă demult din trecut,
Cu mesaj odios nevăzut
De la spirit astral dispărut.

De-i așa să devin amuletă !
Vreau să joc, să pierd tot la ruletă.
Singuratic, sărac, mă delectă
Doar să pier; salvator... de planetă.
30.03.2010