Priveam în zare mai demult,
Pe vechile cărări,
Unde-mi veneai ca și un prunc
Cu dulcele alinări.

Și cât de mult mi se părea
Că trece pân' să vi,
Simțeam cum și clipirea
Se scurge într-o zi.

Iar orice adiere
Părea răsuflul tău,
O dulce mângâiere
Ce-o resimțeam mereu.

Inima-mi mi se strângea
De teamă că renunți,
Să vi pe calea ce-amăgea
Cele mai strălucite minți.

Și când speranțe dispăreau
Mă-ndreptam către cer,
Iar șansele să vi creșteau
Căci m-ajuta El.

După lupte cu damnarea,
O nălucă apărea.
Se simțea acum ardoarea
Ce din suflet izvora.

Să fi înger, să fi demon,
Dintr-un ajutor divin,
Speram să nu pleci în grabă
Când toate simțurile revin.

Nu-mi doream să fie iară
O altă nălucă ce-apărea,
Când înlăuntrul tot zbiară
Erai doar tu, năluca mea!