când n-am mai putut suporta durerea mamei
născându-mă pe nesfârșite câmpii sudice
mi-am distrus limitele
și-mi spuneam că viața fără de moarte
poate să-nceapă
sculptat de vânt
deasupra valurilor chipul tău de fata morgana
surâdea și întunericul lumina până în locuințele morților fără nume
pentru că nu mai suportam lumina
te vedeam în lumina palamică
necreată
mergeam din casă-n casă
printre morminte egiptene caldee feniciene persane
îngerul mi-a dat să citesc cartea lui tobit
și m-a pus să–ngrop
după rânduială sabia deșărtăciunii
și pe toți cei neîngropați ai speciei homo poeticus
deși poeții nu mor
într-un târziu metafizic
am văzut lumina prelingându-se pe chipul tău de fată
săpând tunelele verii prin munții de zăpadă
ai melancoliei mai înainte de a te-mbrăca-n mireasă
ascunzând otrăvurile julietei
pe drumul fără de întoarcere
orașul îngenunchease
și se închina ca la o dulce minune amară
muriserăm prăbușiți într-o stea de mare
încet tot mai încet auzeam îi auzeam vibrația
închinându-ne amândoi ca la un totem amerindian
până în adâncul pământului
excomunicați din această lume prea simplă
am umplut muzeele clipei cu toate instanțele adultere
cu eurile pierdute, regăsite și iarăși pierdute
până când am devenit un munte prin care-a curs sângele ispitei
inundând deltele tuturor fluviilor
melancolia mută orașul în tomberoanele apocalipsei
am vrut să fiu prieten cu cei mai mari criminali
care mi-au pregătit o moarte legendară
numai că din greșeală
totul s-a –ntâmplat când visele se despart de realitate
ca un anotimp de un alt anotimp
preschimbând praful stelelor în cuvinte de aur
întrupate –n inima universului
unde ar trebui să spun că sunt acasă
văd iarăși patrupede jupuite în eterne predici despre fericire
mari bivolițe al căror lapte matern nu mai poate hrăni pe nimeni
aud lătratul gingaș al unei vulpi argintii căreia unii i-au spus speranță
dragostea a-nceput printre ruine
și căutând definiția nostalgiei în dicționarele
din toate limbile pământului
în muzica funebră ce-mi dă târcoale
pe infinite câmpii ale sudului
și vieții fără de moarte