Plang si eu,si cerul tot cu mine,
Caci nu stiu ce sa fac,eu te iubeam pe tine,
Dar este ea,si e obisnuinta,
Nu o iubesc,nu am nicio dorinta.

Nu pot sa uit,nu pot asa usor,
Desi as vrea,sa fiu al tau,sa mor,
Dar vine-n minte,si parca mi-este greu,
Sa uit atata timp ce-a stat la pieptul meu.

Sunt in impas,nu am deloc fericire,
Nu stiu ce fac,nu stiu,sa fiu cu tine??
As vrea si vreau,astept de-atata timp,
Dar este greu,nu stiu eu ce mai simt.

Si stand pe loc inebunesc,
Ca timpul trece si orbesc,
Ma simt ranit,n-am ce sa fac,
Te vreau,si sti ce mult te plac.

Nu vreau sa te ranesc cumva,
As vrea sa fi numai a mea,
Dar n-am un sfat prietenesc,
Ca i-am pierdut,nu contenesc,
Putere n-am sa ma gandesc,
La tot ce-a fost,si ce va fi,
Chiar te iubesc prea mult,sa sti.

Mi-e greu sa ma despart,
M-apasa vina,lucr-desart,
Mi-e greu s-o uit,si mult as vrea,
Sa pot s-o scot din viata mea.

Dar este greu si eu nu pot,
O vin-atat de mare port,
Nu vreau sa o ranesc,
De dorul ei inebunesc.

Doar Domnul e in fata mea,
Doar E ma poate ajuta,
Caci eu sunt slab si omenesc,
Iubirea nu-i ceva trupesc.

Eu unul forta nu mai am,
Nu pot sa lupt caci cad in van,
Taria si puterea mea,
Aici traiesc in lumea grea.

Eu ma blestem si-as vrea sa mor,
Caci viata-i nu-i un simplu dor,
Pe inima-m-apasa greu,
Si plec departe-n gandul meu.

Nu mai suport eu al meu jug,
Si-acum as vrea sa ard pe rug,
Ca sa gandesc eu nu mai pot,
As vrea sa mor,sa plec de tot.

Ce grea e viata pe pamant,
La fel ca morile de vant,
La fel ca lupta din mormant,
Asa e viata pe pamant.

Nu mai rezist,nu mai suport,
E prima data cand ma-ntorc,
Cand vad ca mult eu o iubesc,
Nu pot s-o las,sa ma feresc.

Un alb mormant intr-un pamant,
M-asteapta omul cel plapand,
Al vietii suflu sa-l expir,
Sa fiu doar eu,un elixir.

As vrea sa plec cu capul sus,
La mandrul soarelui apus,
Acum,aici as vrea sa mor,
Si sunt de moarte cersetor.