Am ajuns iarăși acasă… curtea înghite frunzele de nuc an după an,
rufe la uscat nu mai sunt,
casa e goală, scaunele pustii,
semn că spaimele mele se adeveresc.
Părinții sunt pe undeva…
să - mi pregătească așternutul
pentru câteva nopți de locuit într-un muzeu,
alături de amintiri :
“copiii se hârjonesc în tindă
imitând jocul îngerilor,
în jurul unui blid,
la o masă rotundă”…
…………………………………………….
Am călătorit ca un bumerang
în propria viață - muzeu
și am eșuat
stelele numărând.