jocul meu favorit era unul cu multe cercuri concentrice
ținta: să trec din cerc în cerc
fără să trișez
ca majoritatea tovarășilor mei de joacă

mare bucurie când am intrat în primul
nu erau mulți acolo
dar toți doreau să fie în centru
și pentru asta
făceau orice
regulile începeau să fie stabilite în funcție de interesele
unuia dintre noi la început
iar mai târziu ale unora
și spre final cică ale tuturor

unii dădeau din coate
alții puneau piedică
foarte puțini erau dispuși să abordeze sportiv
jocul

democrația nu era punctul nostru forte
și când am vrut să renunț și să mă apuc de ceva mai serios
am reușit să intru în cercul următor
crezând că schimbând cercul schimb norocul
dar
nimic

lupta însă a devenit mai subtilă

iată-mă și în ultimul cerc
aici
“buricu lu’ pământu’” ocupa centrul atenției
părea extrem de popular pentru că era și el tot un cerc
fiind mic de tot am crezut că-i doar un punct

pentru că visam la plus infinit
mi-am spus că e mai bine să renunț
am să joc cu vecinii mei în părculețul de lângă casă
adevăr și provocare sau șotron
și am să mă prefac absent
boem și popular