Sa nu-nchizi ochii daca privirile-ti miros a trandafiri,
Si lacrimile-ti stralucesc sub pleoape, ca un dor,
Vor fi speriate zanele iubirii, din pretioasele-amintiri,
Ce strang miresme ofilite, din vise fara viitor.

Lasa tacerea gandului, sa strige prin labirintul destramat,
Poate vor auzi fiorii, ce-muguresc intr-un sarut,
Cand toate se numesc durere, cand toate se numesc pacat,
Ramai acelasi pod de stele, pe care clipele-au trecut.

Indreapta-ti pasii in lumina, spre sufletul in lume dus,
Si prin tarana de iluzii, tu calca drept si linistit,
Sunt neguri dincolo de dealuri, unde sperantele-au apus,
Fara sa stim ca-n simple gesturi, eternitatea s-a sfarsit.

Ti-as pune-acum o intrebare, insa raspunsul n-am sa-l stiu,
Pentru ca lacrimile tale, se scurg sub ale mele pleoape,
Si-n stralucirea lor opala, mor trandafiri pe camp pustiu,
Rugandu-te sa porti mireasma, de sufletele noastre-aproape.