Ti-am adunat tacerea in causul palmelor printre gesturi rebele,
Fiindu-mi teama ca sufletu-mi va ramane pustiu si sarac,
Mi-am ravasit cuvintele ca-ntr-un basm, sub o ploaie de stele,
Invatand dupa tine privindu-mi palmele, sa iubesc si sa tac.

Pretuim aceeasi culoare si nu-mi amintesc rasaritul de ieri,
Cand desculti ne-am ranit cu roua, pasii acestui trecut,
Suntem atat de timizi printre ganduri, si atat de stingheri
Ca nu mai stiu in care vis sa te simt alinare-am cerut.

Ti-am adunat bucuriile intr-o lacrima si ti-am dat stralucire,
Univers te-am facut, sa ma pot bucura cand nimeni nu stie de noi,
Pana unde este iubire, pana unde-i suras si frumoasa uimire,
Daca-ntre nopti renaste tristea purtand rochie alba pe umerii goi?