Aș vrea să zbor spre infinit,
cu mult mai sus de nori,
săltând pe unda-i fină,
pierzându-mă în Cupola de Lumină.

Purtând pe aripile-nsângerate
arome de crin și de bujor,
cu dorul și durerea-n suflet,
cu lacrimile pe obraz scăldate
plecând genunchii mei,
să-Þi șoptesc în taină : « Te ador ».

M-au înspăimântat atâtea frumuseți,
atâta Har, atâta armonie.
Te-am văzut în roșia hlamidă
și-n juru-Þi mii de Sfinți
în unduirea strălucirii Tale sfinte,
Tu, Cel ce-ai fost și ești mereu,
Preabunul meu Părinte.

Lângă tumultul de coruri
din misterioasa veșnicie,
adânca și neînțeleasa Ta șoaptă,
ce a vibrat ca o sublimă simfonie,
cuprinse întreaga mea viață
și cu atâta dragoste,
din întunericul prea des
spre infinit, mereu mă poartă.