Amiază-i soare dar căldura tace
Nu știu de vom mai asculta de glasu-i
De-un strop de mană de prin vie ceasu-i
C-o întristare stă să mă atace.

Nu voi a pripăși în mine masu-i...
Precum de glonÈ› din flintele cazace
Lovit și zborul în ființa-mi zace
Căci la gândiri netrebnice rămasu-i.

Mereu rotit spre danț și băutură,
Cu Moartea așteptândă falnic vals,
Pășesc ca-n vis prin trai și bătătură
Și Viața de viscere-atârnă fals.
Stau înlăuntru-mi, graiul îl dospesc
Și-n prag ades sonetul îl opresc.