Te-ai răzgândit
Si-acum mă vrei?
Cum mă privești
Cu ochii-acei
Care, nu vreme-ndelungată,
mă vedeau înmormântată
în mii de lacrimi osândite
pe un obraz umilite
de-ale tale gene lungi –
cum poți să plângi?
Când știu că lacrimile cad
Doar dintr-un suflet sfâșiat
Tu, însă, n-ai,
Nu te preface!
Această mască nu îți vine
Și nu vei fi nicicând ca mine
Azi, tu, dă-mi pace!