ceață-n septembrie -
o liniște groasă și albă
împotmolește surd zarea
frunzele grele se rup se desprind
precum nasturii putrezi
la strâmta-mi cămașă

azi voi privi mai atent
peste câmp
să înțeleg păpădia și spinii
să-nvăț cum se moare din calmul lor trist
din așteptarea lor împăcată

azi voi fi creștetul unei păduri
ce-oprește cu crengile norii
și-adună păsări uitate de zbor
să le sporească singurătatea

azi până și sufletul mi l-aș putea zdrobi
sub aripi de nori nesfârșiți și de ceață