A fost odată ca niciodată,
O vrăbiuță agățată de-o creangă ,
Ce stătea speriată
Și pe care a văzut-o o lume întreagă.

Au trecut ore ,au trecut zile,
Iar nimeni în seamă nu o băga,
Până când ,un cotoi, cu gesturi agile,
S-a cățărat auzind cum striga.


Văzând presura pe motănel,
S-a atașat rapid de el,
Iar acesta nonșalant,
Prietenia i-a acceptat elegant.

Buni amici de acum,
Au pornit împreună la drum,
Până când ,într-o zi ,pisoiașul,
A înghițit-o umplându-și stomacul.