Am ascuns sufletul intr-un boboc amețit
Care azi s-a deschis flămând după lumină.
Toamnă, boboc ruginiu, lacrimile-ți înclină
Tulpina fragilă, iar vântul mângâie părul despletit.

Acum, în suavele petale se-oglindește cerul,
Și plouă peste nemărginire cu sunete vrăjite.
Te știu, indrăgostită toamnă că te-ai iubi cu gerul,
E atât de elegant, plin de dorințe neîmpărtășite.

Frânturi de gând aleargă hăituite ca un carusel,
E-un vârtej nesfârșit din care nu se pot elibera,
Sufletul hoinarul evadat din strânsoare e vesel,
Lasă-l să-ți fie aproape, boboc de floare pe noptieră.