Ceata se-adanceste in sufletul tau hain,
Precum enigma unei flori in briza vantului,
Te lasi purtat de vise surde in ecou,
Clipesti o data,de doua ori,apoi zbori...
Te inalti pe aripile norilor vagabonzi.
Te-opresti si bati in usa de cristal,
Petru nu mai raspunde ingerilor poznasi.
Pasesti in graba ta notorie,
Nemaistiind de foc si draci,
Tu crezi ca scapi sa nu cunosti,
Padurea neagra a ingerilor?
Cazut,bezmetec te-ncuri...
Incurcat de pacate-n jur te uiti,
Poate ai uiatat cheia lumii sa te-ntorci ,
Sau Petrete te chemase inapoi.
Dar totul in zadar iti e,
Si stai pitit printre carbune,
Neobosit de teama unui drac,
Neinteles de Petru...buimac.