Blesteme și sinucideri
În umbre-adânci mă răscolesc,
Iar hoitu-mi printre-atâția ingeri
Se sfarmă-n glasul ce-l rostesc.

O neființă-atât de pură
În iadu-mi se mai zbate-n chinuri,
E scrisă-n dor adânc și ură
Și rătăcită printre cețuri.

Și-aștept un soare să răsară,
Mă-nchin la zei, ei mă omoară,
Tăceri cumplite mă-nfioară
Și-mi amintesc de-odinioară.