Plutesc prin aer oarbe bule de săpun.
Aiurea se ridică zburând spre neștiut.
Și-mi place a crede că sunt frumos nebun
Plecat la spart de fluturi spre necunoscut.

În inimă bătând c-o zi tot mai puțin
Dintotdeauna clopote par că aud cântând
Și mult aș vrea să cred că nu este suspin
Dangătul ce-n aer e vaiet tremurând.

Golesc din suflet suflet, ca râurile-n mare,
Păcatele să-mi spăl și mai apoi să tac.
Îmi sunt mărturisire spre propria uitare
Și-mi sunt mormântul în care mă prefac.