Te priveam,căprioară sălbatică sărind pe colțuri de stâncă.
Păreai a coborî dintre stele odată cu întunericul
Și gingașia mersului tău te făcea sa strălucești
Mai argintie decât luna din care te-ai născut
Sau decât apa izvorului care te-a adăpat.

Iar când m-ai văzut ai fugit,
Speriată poate de dorința ochilor mei
Sau de foamea gurii mele...
Săltai pe frunze împietrite de brumă,
Mistuindu-te în întunericul munților tăi.

Cerboaică iubită sunt cerbul tău tânăr.
Foamea trupului meu îți cere trupul
Căci tu ești ageră iar eu puternic
Și împreună neînfrânți,eu rege,tu coroana mea.

Din urmele pașilor tăi voi bea apa stătută a ploii,
Ploaia lacrimilor tale,căprioară sălbatică,cerboaică iubită!