îi place să creadă că este subiectul unei conspirații
sau măcar o marionetă de lux
tăcerile lui sunt solzi
în spatele lor muguri de branhii
crescând prin timpul lichefiat

ar încerca să scoată strada din el fără anestezie
pe antebraț crestăturile - tot atâtea despărțiri
ca într-un ritual al unei morți mereu amânate
dincolo de epidermă faguri cu venin

ar vrea să escaladeze într-una din vieți
zidurile orașului
cine știe câte grozăvii se pot vedea dincolo
dar numai așa poate fi mai aproape de cer

și-ar scoate grinderul
răsfirând iarba pe hârtia cu poemul
ar răsuci-o atent să nu cadă nicio literă
apoi ar umezi-o cu limba ca să nu ardă prea repede
fiecare cuvânt un dinte înfipt în cărnurile descompuse ale realității
un joint cu dumnezeu

să trăiască așa
este prea alb / nopțile se dilată
orizontul se apropie prea mult
devine un cerc de lauri pe cap sau lanț zăngănitor pe grumaz

să trăiască doar
este prea simplu / zilele sunt niște viermi albi ieșind din noi
scormonim pământul și femeile când ne e foame
într-o astfel de viață nu încape decât groaza din ultima secundă

altfel este cumplit de greu
fiecare drum de o mie de li începe cu un singur pas
de ce?
pentru ce?

când i-e dor de ea
durerea trebuie mai întâi să ajungă la jumătatea distanței dintre creier și inimă
ca într-o aporie a lui zenon

se va ofili frumos dacă o va păstra în el
până dragostea ar deveni o sabie a lui damocles