Grețoasă melodie,
bariton cumplit al inimilor ruginite,
convalescența dubioasă,
bolovanul spiritelor răgușite.

în molozul dărâmăturilor,
Îngerul de la începuturi exilat,

Harpia,

cu aripi rupte,
caută fără izbândă acea scânteie
vindecată prin a sfintelor lupte.

De ce trebuie să se târască?

De ce solul să-i ardă genunchii,
fruntea sfărâmată să izbească trunchii...

Pomilor,

ce mere înțelepte dar otrăvitoare oferă
Oamenilor lipsiți de cumpătare
acești viermi ce poluează a zeilor atmosferă.

de ce în chinuri să se scalde...

Sângele fierbinte al soldaților ce încă arde
Subjugați țelului suprem
Să fie sfârtecați de a superiorilor blestem

„ălea nu sunt petarde
sunt gloanțe adevărate, domn colonel...”

Prietenie...

Camaraderie...


cuvinte mari
aruncate de o gașcă nebună
de măcelari.