Vântul

Mi-s sărbătorile-mbătate ,
De zgomot surd și-abia foșnind
În vasta lor singurătate ,
Încep un tril de biet colind .

Împodobit-am ramuri , câte
S-au aplecat să le sărut ,
Dar frunzele mai toate vrute
În lacrimi reci s-au prefăcut .

Pe care-apoi luate lent ,
De vântul ce dorea să bată ,
Din ușă-n ușă , dar atent
Găsește una descuiată .

Și-n casa-n care apoi pătrunde
Pe colțul mesei din verandă ,
Găsește alte frunze ude ,
De lacrimi ce aduc ofrandă .

Și încercând să le usuce ,
Adoarme așezat la masă ,
Și-ncet în semn de sfântă cruce
Se-nchide ușa de la casă .