Te-ai urcat în norul alb ca să te ascunzi de lume,
Însă ploaia te-a trădat și te-a coborât la mine.

Visul vechi s-a împlinit, stropii tăi m-au răcorit,
Trupul îți era și apă, dar și vânt neîmblânzit.

Ochii-ți emanau lumină, părul un parfum intens,
Îți strigam, de fericire, numele în univers...

P.S.
Astăzi stau tăcut și trist, paznic la un cer pustiu,
Norii albi nu mai există și degeaba mai sunt viu.