Zapada pe strada, zapada in plete, zapada-n destin,
In alb sta-mbracata, o umbra cazuta-ntre perne,
Aproape ca-i simt respiratia calda si gestul divin,
Si ma doare tacerea, ce sub pleoape se-asterne.

Prin lacrimi inca viscoleste si ninge tot mai rar,
Mii de stelute-mi cresc pe gene cand clipesc,
E semn ca-ntreaga noastra iarna, nu vine in zadar,
Si alb imi e cuvantul si-n alb te pretuiesc.

Ti-am pus sarutul langa tampla sa nu iti fie frig,
Minunea mea cu fulgi in par si gestul destramat,
Invata-ma cum este iarna, invata-ma cum sa te strig,
Si spune-i umbrei sa ramana, in ochiul lacrimat.

Rosteste-mi numele-ntr-o noapte, cand totul e un vis,
Si nu lasa urme-n zapada cand vii de prin trecut,
Priveste sufletul ranit, ce portile si lea deschis,
Sa poti intra cu toata iarna stransa-ntr-un sarut.







ăă