nopțile aveau forma brațelor tale,
mă țineau lângă piept și mă legănau încet
luna mă privea prin ochii tăi
intrând adânc în ai mei și încălzindu-i
stelele îmi zâmbeau,
iar șoaptele din gând îmi cântau de noapte bună
temerilor din copilărie

mamă

alături de abecedar, nu uitam niciodată
să te așez pe tine icoană
îmi murmurai din spatele fiecărei litere:
"A, un turn din castel, cu o fereastră micuță,
B, un bunic burtos și plin de zâmbet,
C, o jumătate de lună frumoasă..."
uite așa am învățat eu să cresc până la nori

fată

ploile aveau gustul lacrimilor tale când plecam
în vacanțe la bunica
sau mai departe pe drumul unde se duc copiii,
drumul pașilor: un pas, doi pași, treizeci de pași, patruzeci,
tu îmi rămâi undeva departe tresărindu-mi în suflet,
ori de câte ori privesc peste umăr
în locul unde îți deschizi aripile

mamă

mi-a crescut numărul la pantofi, puloverele mi-au rămas mici,
rochițele le-ai așezat pe păpuși,
tu ești un pic mai mică, mai căruntă,
uneori aș jura că încapi în cămașa mea de altădată
știi tu, cea de dantelă în care mă îmbrăcai altar ție
gândurile îți sunt mai multe, dar mai aproape,
de mine, icoana altcuiva

fată-mamă