Am învățat să iubesc
într-un colț de încăpere râncezit de timp.

Tu: mi te-ai lipit de vene, te-ai strecurat în sânge.. până la inimă, unde constant, nu te saturi să exiști.
Din păcate cred că am fost pentru tine doar o oglindă.
Dar asta prea puțin mai contează acum, când
Nu știu ce e iubirea.
Mă neliniștește perversitatea și indiferența cu care Ea ne mănâncă din candoare,
zi de zi, până ne provoacă la sinucidere.La uciderea Eul.
Poate într-o zi o să mă plictisesc chiar eu de inocență și o să-mi convertesc credințele în orori.
Gândurile nu vor mai avea destinație și mintea va deveni străină de Mine.

Însă un lucru e cert. Deocamdată iubesc.
Și cine știe cât timp de acum încolo..?