Toate pornesc din originea incertă,
din aparență de adevăr
într-o toamnă târzie,

ochiule din ceafă,

garantează-mi
că tot ce fac,
ce simt,
nu e o pierdere de vreme,
grimă pentru a lua înfățișarea cerută de rol,

știu,

știu,
sunt imprudentă,

nu trag perdelele, nu încui ușa, nu tremur de frică
că ar putea să vină pe nepusă masă,

sau că aș putea veni singură
cu un ștreang,
cu un machiaj freak,

mai ales că ochii ei sunt mult mai triști decât ochii mei,

iar psihoza
ar putea crea în noi
un straniu consimțământ la moarte,

sfârșitul fără sfârșit.






(DRAMATURGIA LUCIOASELOR FUNII, ed. Vinea, București, 2014)