Să mă ierți că mi-e dor, vin scântei de zăpadă,
pe retină-mi aleargă un minut răvășit,
ora inimii-mi arde, timpul tău vrea să șadă,
eu te strig fără vină, urma ta a venit.

S-ar putea să nu știi, umbra ta e pe trepte,
o mai strâng încă-n palmă,pe sub tâmplă mi-e gând
și mi-e rană în irișii care vor să te-aștepte
și mi-e dor de uimirea din cuvântul de rând.

Și mi-e dor de minciuna-ți iubirilor toate
strivită pe buze cu un surâs desfrunzit.
Să mă ierți că mi-e dor! Cât blestem e în toate!
În iubire, în ură, în trăit și murit…

S-ar putea să nu știi cât îți sunt de aproape.
Pe rugul privirii am tăcut demodat
și mi-e lună căruntă de regrete sub pleoape…
De-aș putea să te-ating, timp de timp depărtat!

Ileana Popescu Bâldea