Privește atent acest fulg de zăpadă,
Ce formă perfectă, acest dar minunat!
Se îmbracă în alb doar ca să cadă,
De pași rătăciți pe alei spulberat.

Privește sufletul din oglindă,
Ce poartă al tău chip trecător,
Ia straie de om doar să pretindă
Că lutul acesta nu-i muritor.

Privește, cămașa ta e curată,
Pe lutul de viață ’nsetat,
Dar sufletul, zăpadă călcată,
Stă gol într-un colț, aruncat.

Privește din nou în oglindă,
Acel suflet ce uită să vadă,
Cum timpul aleargă să prindă
Apusul unui fulg de zăpadă.