Mi-ai străpuns privirea
precum un rechin prada.
Oasele deja sunt bolnave
de un drum plini de spini
Ochi ce ar mai putea sa vada?
Un jet de vorbe goale fără sens
pe mâini palide și firave.

Þi s-a veștejit tot zâmbetul
iar gura caută iar tandrețea
ce o aveai cândva în tinerețe.
Îți pierzi pofta de priveliștea uzată
ce te înconjoară ca un zid,
dar cine oare să te mai învețe?
Toată viața ai avut parte de vid.

Pe un pat boțit de amintiri
colcăie doar șerpii cuibăriți în creier.
O carcasă spălată de uitare
îți mai rămâne pe iris o secundă,
auzi în urechi doar sunete neclare,
tristețea te-a cocoșat, te doare,
visele uzate în cap îți bântuie.