E-atât de noapte...Dorul iar mă cere,
Alean spre scribi din vămile trecute
Pe față jindul mi se-așterne-n cute
Căci tot ce scriu e numai grea tăcere.

Dar Paloșul Dreptății mă ascute
Și varsă-n mine lirica plăcere
Ce-o simt umblându-mi galeș prin viscere
Și prin cuvintele ce nu-s născute.

Odaia-mi este strai oriunde-aș merge,
Chilie de trăit și de mormânt.
Poeții Mari nu-mi pot din suflet șterge

Singurătatea-n care mă frământ
Cu scriitura adăstând pe cerge
Ce se cufundă lesne în pământ.