O pâclă fină de alb pur
Am peste sufletul în ceață;
Încerc, cu diamantul dur,
S-o tai, să mă agăț d-o ață.

Am gândul pânză de păiânjeni,
Sunt prins, lipit, în labirint;
Idei îmi zbat, înalt cât stânjeni,
N-am rațiune, sunt instinct.

Am corpul legii gravității;
Nu-l mai desprind, e-o supernovă...
Din simbol al eternității
Sunt o mocirlă, o mangrovă.
31.07.2010