Cuconul cireș, mândru de coroana-i mare,
Albă, dantelată, cu studiate nuanțe rozii ,
Își îmbrăcă, cu nerăbdare, în mai, haina de sărbătoare
Completând conștient splendoarea amiezii.

În ale soarelui raze, cuconul cireș întinde brațele albe.
Se uită pe furiș la confrații săi cu frunze mici...
Ca într-un balet static, pe scena-grădină, florile-i atârnă salbe.
Și așteaptă un vânt să-i scuture dantelatele-i mâneci.

Aroma sa dulce, prețioasă, o aură formează
O hoardă aurie de lacome albine spre ea înaintează.
Cuconul cireș se uită supărat la ele. Oftând, se consolează:
“Of, albinele acestea – nobil ridică sprânceana- mă…bulversează!”