Cu părul lung și vopsit în roșu, o vedeam pe ea rătăcind în eșarfa de lumină a zilei.
De sub fusta scurtă și neagră folosită ca adăpost de picioare ieșeau picioarele ei drepte.
Pășea temător peste pietrele zilei de ieri și nisipul zilei de azi, cu frica lărgită între degetele de la picioare.
Deși mă topeam în imaginea ei, din nas eliberam rotocoale de fum care se înodau pe trupul său.
O trag cu mâna spre mine, dar bluza ei tricotată se deșiră, lăsându-i sânii goi ca două pungi cu lapte înghețat.
În mișcare bustul ei costeliv își zdrăngănea coastele.
Doi gândaci negrii de bucătărie se uită la ea și o bârfesc.
În timp ce alți doi gândaci negrii se aleargă unu pe altul în jurul unei farfurii cu resturi de mâncare.


Am pătruns prin efracție în propria încăpere.
După ce am sărit pervazul ferestrei am simțit că sub talpă strivesc ceva.
M-am uitat și am văzut un gândac negru de bucătărie lipit de parchet, pe care l-am făcut extra-plat când am călcat pe el.
În câteva secunde au apărut rudele lui, îl târâiau ducându-l cu ei.
Curios îi urmăream cu privirea, vrând să le descopăr sediul.
Mare mi-a fost mirarea când am văzut că și-au făcut culcuș în cupa unui sutien aruncat pe jos.
Atunci unu dintre ei, cel mai negru și obez a început să strge la mine acuzându-mă că i-am ucis fratele.
Ceilalți vorbeau între ei, iar cel mort aveam impresia că se uită la mine.
Dar eu tăceam, o tăcere acuzată.
Încercam să îmi aduc aminte de cea care își aruncase sutienul pe jos și plecase în grabă.