Zidim din țăndări de clipe
Mereu veșnicii, noi zidim
Ca să fugim,
Din calea unor stihii
Și tot ocolim
Câte un tăcut țintirim
Ce-n drum întâlnim
Iar uneori, petale adunăm
De la florile căzute
Să nu le călcăm
Cu ele, a noastră privire umplem
Și sufletul ni-l dezmierdăm
Iar când semeni întâlnim,
E bine să le zâmbim!
Să alungăm, spaima din noi
Rămasă din cei doi,
Că odată singuri o să fim
Și neacoperiți de ultima aripă de heruvim.
Ar trebui, ca să știm:
Că numai iubirea
Nu ne lasă, să ne rătăcim
Ea este, sublimul rost de aici
Și leacul oricărei frici:
„ De a fi,
Sau a nu fi?!”
Cum bine spus-a cândva,
Cel ce se numea:
William…!

14 - 15 05 2011