Femeie, umbră veche pe perete,
Când ne-ntâlnim privirea ta mă trece
Atâtea mări uitate de-apă rece
Si-atâtea fluvii pline de regrete

Mă-nfrupt din amintiri ca un erete
Până când lacrimile or să-mi sece
De piatră inimi crape-mi în piept zece
Nu voi muri, cât mi-e de tine sete

Femeie, noaptea glasul tău răsună
Din urmă cu ecouri despletite
De jale plânsă pe o ruptă strună

În sufletele noastre-îmbătrânite
S-a erodat de tot iubirea bună
Rămân doar măcelari. Ascut cuțite