Găsi-voi oare eu vreodată farul
Care, prin ceață, pasul să-mi îndrume
Când căile se-nchid mereu prin lume
Și zgura grea de-acum ascunde harul?

Mă tot întreb: de-aș fi eu făurarul
Pe care este gata să-l sugrume
Viclenele juvețe de cutume,
Putea-voi oare să înșel pândarul

Din câmpurile largi de diamante
Și, chiar tardiv, să mă preschimb în fante,
Cuceritor al zânei poezie?

Degeaba dar! În toamna mea târzie
Găsesc doar repezi, coborânde pante
De slove înșirate pe hârtie.