Repar zidurile casei
îmi pun ferestre de termopan
cu rame de lemn durabil
pentru încă o sută de ani de-acum înainte
și-mi cresc bătăturile
în palmele de femeie.

Golesc râurile de nisipul fin
din care-mi fac tencuieli
cu pricepere
de începător perfecționist.

Drumul fiind prea aproape de prăpastie
mă ”târguiesc” cu șoferul de camion
care să meargă la margine
desigur
nu eu.

Pereții îmi prind aripi șlefuite
geamurile îmi strălucesc
iar soarele-mi arămește pielea
în timp ce aparatul vechi redă
un cântec de Hans Zimmer
din ”Gladiatorul”.

Încă o zi
în care zâmbetul continuă
să-mi amintească de mine
că voi învăța
ce știam deja în subconștient:
perseverență
ești fericirea izbânzii.