Vi s-a-ntâmplat să plângeți după vechi;
Să nu iubiți răceala noului, dorind străvechi?
Priviți, cu jind, fotografii alb, negre, gri?
Vă-ntoarceți frica-n locuri unde-ați retrăi?

Repudiați pereții-n sticlă, fumurii
În care se prăvale ceruri albe, azurii?
Visați la bejul-brun din alte timpuri;
Petreceți timp, ”feed back” de anotimpuri?

Vă așezați pe banca-n parc, pe bulevard,
S-atingeți neștiuta lemnului esență de bastard;
Să-i rupeți din vopseaua strâmbă, decojită
De multe treceri, așezări... suspine de iubită?

Vă plecați capul, la căsuța de bunici,
Să-i treceți prag, cu trup și gând, lăsate aici
Pe o măsuță fără lustru, de rupturi tocită?...
Revedeți blânda cocârjată, mult muncită?

Sau poate-s singurul pierdut, lăsat de timp
Să baladez realu-n virtual, din vreun Olimp
Uitat de modernism... Sunt o relicvă, o sușă;
Paiața ceruită de la anticari, prozaica păpușă!?...

Sunt eu, din lemn făcut, să n-am rugină;
Lucios de lustru, un desprăfuit, s-am timp patină
De vechi, cu gând mereu plecat în urmă...
Să fiu eu oare... cel ce s-a pierdut de turmă?!?
10.10.2010