Cȃnd toamna mȃngȃie pădurea
Cu vȃnt, cu ploi, cu pufi de ceață,
O cucuvea, țipȃnd aiurea,
Blagoslovește scurta viață.

Cȃnd astrul zilei ia cocorii
Să-i ducă-n calda depărtare,
Un fag răzleț, pe valea morii,
Păzește drumul gol de care.

Cȃnd ziua rece și pitică
Se-nchină nopții-n catalige,
De lună, palidă aplică,
Se-agață norii-n trei cȃrlige.

Cȃnd cei ce dorm sub lespezi luce
Ne țes din lacrimi pȃnze-n gene,
Ȋn troița de la răscruce,
Doar stropii ploii curg alene.