Cad frunze ruginite pe covor
Și crengi uscate îmi astupă calea.
Stau zgribulită și mă trec fiori.
Aud cum țipă cucuveaua.

Deșertăciunea glasului m-apasă
Și pleoapele-mi sunt grele, ca de plumb.
Fantasme stranii își aruncă plasa,
Mă cert cu gândul, nu pot să le-alung.

Umbre-mi dansează hora la fereastră
Și-mi vine un chef grozav de dans morbid.
Și râd, nebună. Chiar nu-mi pasă!
Mi-e sufletul uscat, crăpat, de lut.

Văd frunzele cum cad, plutind voios.
Uscate crengi mă țintuiesc pe jos.
Și cucuveaua cântă-ncontinuare.
Zâmbesc cu resemnare...
Ce frumos!
Și-mi amorțește trupul în uitare.