Ce sunt cuvintele, când ochii-n tine-s goi
Și gandurile-ți sunt departe?
Când sensul lor nu-și face loc în noi
Și obosite-s glasurile toate?

Ce sunt cuvintele, când sufletul se zbate,
Să scape din locaș?
Când țipetele se ascund sub carapace,
Și buzele nu vor. S-au încleștat.

Ce sunt, când nu mai crezi în vise?
Când zâmbetul disimulează chin?
Când doar prin lacrimi inima mai simte,
Și liniștea e plină de venin?

Și ce pot fi, când amintirea doare?
Când nu vrei să regreți?
Când geme și pământul sub tălpile-ți greoaie,
Și frumusețea zării, nu poți să o mai vezi?

Ce sunt cuvintele, când nu-și mai au ecou?
Când vor să dea speranță,
Dar umilite cad și ne-mplinite mor,
Zdrobindu-se de-o inimă de gheață?