Tu sa nu-mi ceri iertare niciodata,
Nu-i vina ta ca maine iernile sosesc
Si-mbraca-n alb, ce eu speram odata
Ca, dincolo de ganduri mai gasesc.

Nu-i vina ta ca toate si-au pierdut
Puterea-acelor sentimente ratacite,
Si duse-au fost de vanturi in trecut,
In vechi cetati din suflet, parasite.

Imagini frante-n cioburi de oglinzi
Si lacrimi cat sa-nlocuiesti o mare,
Pe toate de sub pleoape le desprinzi
La ochii mei, fara sa-ti ceri iertare.

Tu sa nu-mi ceri iertare daca plang,
E felul meu de-a-mi aminti de tine
Si-alunga-ma, cand bratele te strang
Pentru ca va fi trist peste atata bine.

Ramai in lumea anotimpurilor mele,
Printesa in castelul daramat de vant,
Impodobit cu raze, din cazatoare stele,
Unde revin in vis, sa aflu cine sunt.