Tu te plângi și te îngâni
În azilul de nebuni,
Prefăcându-te-a nu ști
Că e noapte-n plină zi.

Însă, nimeni nu te-ngână,
Lumea e și ea nebună
Și de boală, și de rău.
Plânge-o tu și-n locul meu,

Pune-i flori la căpătâi
Ca în zilele dintâi.
Poate, astfel, vei ajunge
A spăla lumea de sânge,

De păcat și de minciuni,
Iar spitalul, de nebuni.
Eu rămân să dorm puțin
Și să uit al lumii chin.

Mai târziu, fără de veste,
Pune-ți flori și la ferestre,
Dă-mi un semn c-ai înțeles
Al acestei lumi, eres.

Nu mai plânge, râzi cu mine,
Să-ncercăm lumea a ține
Proaspătă și primenită
Și de boală oblojită.

Dar tu plângi și te îngâni
În azilul de nebuni
Și mă faci să plâng și eu
Cot la cot cu Dumnezeu.