La naștere, inima trebuia să fie albastră,
să poată încăpea în ea lumea, un deal insistent,
un deal ca o vale cu stele duium.

Pe mama în vis ar fi atins-o balena cum atinge lumina
adâncul oceanelor. Pe valuri umbla, înainte umbla
cu mâna beteagă. Din glasul ei alunecasem spre cer.
Moașa m-a tras într-o altă lume, în vede lungi m-a înfășat.
Cu scâncetul am acoperit amprentele stacojii.

Inima dispăru într-o noapte.
Asta ca să ai și tu inimă, a spus, nu una musai albastră.

ÃŽn drumul spre somn, copiii se jucau prin pieptul meu
decupat de moașă. Intrau și ieșeau prin noaptea aceea,
cântau pe fata din spatele meu, pe cea aprinsă din fața mea.
Vânau balena în care trăiam, ecoul formându-se între oase.

Nu căutam nimic în mod deosebit, ci ascultam
cum se roteau lucrurile în mâinile muguri:
valul vede, balena vede, lumea întreagă vede.
În vedele lor se citește și vedele meu?